Crater oblic la marginea Lunii

În partea de sud-vest a Lunii, aproape de marginea corpului ceresc, apare un crater de impact realmente oblic. Cum a apărut acesta?

Când observăm Luna, obiectele favorite pentru observații sunt numeroasele cratere lunare. Acestea au cele mai felurile forme și dimensiuni. Multe se văd ovale. În realitate, craterele de pe Lună sunt, de regulă, rotunde. Le vedem mai mult sau mai puțin ovale doar din cauza distorsionării perspectivei. O excepție celebră este însă un crater de impact cu adevărat oval, situat în cadranul de sud-vest, aproape de marginea Lunii. Având diametrul de 70 km×180 km, structura este realmente eliptică. Iar forma sa nu este deloc întâmplătoare.

Axa longitudinală a craterului este pe direcția nord-vest – sud-est. Schiller pare a fi format din minim două cratere principale, diametrul crescând spre sud-est. Complexul pare a fi legătura dintre minim două cratere. Am putea compara forma craterului Schiller cu urma supradimensionată lăsată de un pantof. În jumătatea de nord-vest, se găsește un lanț muntos la fel de neobișnuit. Acesta pare elongat și format din două părți.

De-a lungul timpului, au apărut numeroase teorii despre geneza craterului Schiller. S-a vehiculat ipoteza unei origini vulcanice sau impactul mai multor corpuri cerești, unde impacturile au fost suprapuse, iar inundarea ulterioară cu lavă a făcut să dispară pereții craterului. În prezent, se presupune că impactul a avut provenit de la un obiect ceresc având viteză mică și un unghi mai mic de 3 grade. Această teorie ar explica forma tipică a craterului. În acest scenariu, un singur crater generează o serie de adâncituri eliptice, suprapuse.

Forma alungită a craterului Schiller a putut fi reprodusă în cadrul unor experimente NASA din anii 70. În cazul acestor cratere generate artificial, a luat naștere chiar și lanțul muntos alungit, la fel ca la craterul original. Cratere de formă eliptică pronunțată au fost găsite și pe Marte. Corpurile cerești care le-au produs pot fi de mărimea lunilor marțiene Phobos (27 km×22  km×19 km) și Deimos (15 km×12 km×11 km), care, pe niște orbite tot mai joase, au lovit într-un final suprafața planetei. Este posibil astfel ca Schiller să fie locul de impact cu un fost mic satelit al Lunii.

Cea mai bună vizibilitate la 12 sau la 25 zile după Luna nouă

Autor: Lambert Spix / Licență: Oculum-Verlag GmbH