Fotografia deep-sky cu ajutorul aparatului de fotografiat DSLR

Cu un aparat digital SLR puteți fotografia zonele nebuloase slab luminate. Tehnologia este însă esențială.

Pentru mulți astronomi amatori, fotografia deep-sky reprezintă „disciplina supremă“ a astrofotografiei: în cadrul acesteia se relevă structuri și obiecte inaccesibile altfel ochiului uman - fie pentru că sunt prea slab luminate, fie pentru că strălucesc într-o lumină pe care nu o putem percepe suficient. Un aparat foto digital DSLR este tot ce vă trebuie pentru început.

Pe lângă un aparat de fotografiat DSLR care să permită timpi de expunere lungi, pentru a începe să fotografiați în stil deep-sky, este necesar un telescop la care să se poată adapta aparatul de fotografiat (distanța focală este mai puțin importantă la început), precum și o montură paralactică cu urmărire motorizată. Pentru a putea controla timpii de expunere ai aparatului de fotografiat, de cele mai multe ori, la început, este suficient un declanșator de la distanță (programabil). O altă variantă pentru obținerea unor fotografii deep-sky este controlarea aparatului de fotografiat prin intermediul software-ului furnizat împreună cu DSLR-ul. În timp ce un laptop pe care rulează software-ul pentru controlul aparatului de fotografiat necesită o sursă de alimentare adecvată, un declanșator la distanță sau de serie (cu baterii proprii) funcționează independent și necesită mult mai puțină atenție, întreținere și îngrijire.

Pentru a putea face fotografii deep-sky, aparatul foto DSLR trebuie montat pe telescop cu ajutorul unui adaptor adecvat (focal). Telescoapele cu o distanță focală relativ scurtă, de numai 300 mm, 400 mm sau 500 mm, sunt potrivite dacă vă concentrați inițial pe fotografierea unor obiecte relativ extinse, cum ar fi Galaxia Andromeda (Messier 31), Nebuloasa Orion (Messier 42), Nebuloasa America de Nord (NGC 7000), Nebuloasa Rozeta (NGC 2244) sau Roiul globular din Hercule (Messier 13).

Mai importantă decât distanța focală este, în cazul fotografiei deep-sky, intensitatea luminii și, astfel, apertura telescopului, deoarece această determină și rezoluția structurilor fotografiate și timpul de expunere. În ultimii ani, a apărut o tendință în astrofotografie către alegerea unor telescoape (astrografe) rapide, dar cu distanță focală relativ scurtă, optimizate pentru fotografie, cu o distanță focală mai mică de 1000 mm. Astfel de telescoape sunt, la rândul lor, foarte potrivite pentru vizualizarea, de exemplu, a nebuloaselor de emisie prin diferite filtre (în bandă îngustă).

Pentru fotografierea deep-sky, aparatul de fotografiat și telescopul trebuie să dispună de o montură stabilă, paralactică și să urmărească cursul stelelor. Nici o altă disciplină din astrofotografie nu impune cerințe atât de ridicate în ceea ce privește precizia și alinierea monturii precum fotografia deep-sky și timpii lungi de expunere pe care îi presupune aceasta. Cerințele privind acuratețea urmăririi sunt la fel de ridicate: Pentru a evita frustrările, ar fi bine ca începătorii să folosească încă de la început un autoguider (pe un ghidaj sau un ghidaj off-axis).

Atunci când vă pregătiți pentru o sesiune de astrofotografie, ordinea obiectelor care urmează să fie fotografiate trebuie stabilită pe baza orelor de răsărit și apus ale acestora, astfel încât toate obiectele să poată fi fotografiate în cea mai înaltă poziție posibilă deasupra orizontului.

În cadrul fotografiei de tip deep-sky, alegerea locației este crucială pentru a avea succes: Un loc de observare întunecat, cu aer uscat deasupra telescopului, este locația ideală pentru care unii astrofotografi călătoresc distanțe lungi. Dar chiar și în Europa se pot găsi, cu puțin efort, locuri întunecate care oferă condiții de observare mult mai bune decât curtea din fața sau din spatele casei. Obiectele deep-sky pot fi fotografiate chiar și din orașe - filtrele de bandă îngustă sau de linie pot face vizibile obiecte care nu se pot vedea de obicei din cauza luminilor epocii moderne.

Fotografii deep-sky impresionante, cu timpi de expunere lungi, se creează de obicei prin însumarea mai multor imagini individuale cu o expunere mai scurtă. Setările ISO ale aparatului de fotografiat trebuie selectate astfel încât să nu apară zgomote deranjante. În funcție de aparat, acest lucru poate fi realizat alegând expuneri între ISO 800 și ISO 6400. Cu ajutorul cronometrului se poate crea o serie de patru până la 20 de imagini individuale, cu timpi de expunere de câteva minute. Vizualizarea histogramei arată foarte simplu dacă anumite zone ale imaginii sunt supraexpuse sau subexpuse. Seriile de imagini pot fi mai apoi însumate în programe cum ar fi DeepSkyStacker și apoi finisate în Photoshop.

Deoarece fotografia deep-sky implică adesea timpi de expunere de mai multe ore, ar fi bine să aveți mereu la voi un binoclu pentru a vă putea „plimba“ pe cerul înstelat în timp ce camera de pe telescop procesează seriile de imagini.

Autor: Ullrich Dittler / Licență: Oculum-Verlag GmbH