O altă perspectivă asupra Soarelui

Fotografii solare cu lumină albă – bifate. Acum ar fi interesante niște fotografii cu proeminențele solare. Pentru aceasta, avem nevoie de filtre speciale.

Pe lângă observarea și fotografierea Soarelui în lumină albă, o provocare interesantă pentru mulți astronomi amatori este fotografierea Soarelui în lumină Hα și în lumină de calciu. Astfel devin vizibile structurile zonelor de pete de pe Soare, proeminențele și filamentele.

În lumina Hα, privim în stratul de aproximativ 2000 km grosime al cromosferei, aflat deasupra fotosferei care poate fi văzută în lumină albă în fotografiile solare clasice. Observarea este mult mai dificilă, deoarece luminozitatea este de numai o milionime din luminozitatea fotosferei. În cromosferă pot fi observate fenomene precum proeminențele și filamentele, dar și erupțiile cromosferice și solare.

Pentru observații este necesar un filtru Hα. Acesta permite trecerea doar a anumitor lungimi de undă: lumina cu lungimea de undă de 656,28 nm, produsă atunci când un electron de hidrogen sare din a treia în a doua orbită a atomului. Următoarea regulă simplificată se aplică în ceea ce privește eficiența unui astfel de filtru: cu cât este mai mică lățimea integrală la jumătatea înălțimii maxime (FWHM), cu atât sunt vizibile mai multe detalii, dar este disponibilă mai puțină lumină. Filtrele cu lățimea integrală la jumătatea înălțimii maxime mai mare de 1,0Å (0,1 nm) arată doar proeminențele de la marginea Soarelui, în timp ce filtrele între 0,8Å și 0,7Å dezvăluie și filamente și regiuni de erupție pe suprafața solară. Filtrele cu lățimea integrală la jumătatea înălțimii maxime mai mică de 0,6Å prezintă, de asemenea, imagini mai detaliate și mai contrastante ale suprafeței Soarelui.

La fel cum Soarele văzut în banda îngustă de lumină Hα este foarte diferit față de cel privit prin lumină albă, privit în lumină de calciu (lumină Cak la 393,4 nm) diferă foarte mult comparativ cu observarea în lumină Hα și în lumină albă. Una dintre dificultățile observării vizuale a Soarelui în lumina de calciu este că, odata cu înaintarea în vârstă, ochiul uman devine mai puțin sensibil în acest interval. Cipurile CCD sunt însă, de obicei, suficient de sensibile în acest interval, astfel încât este posibilă documentarea fotografică a Soarelui în lumina CaK.

Practica fotografierii Soarelui în lumină Hα și CaK nu diferă cu nimic de fotografierea în lumină albă. De asemenea, în lumina Hα și CaK, s-a dovedit utilă realizarea câtorva sute (sau mii) de fotografii ale Soarelui sub formă de film cu o cameră CCD și compilarea unei imagini însumate optimizate prin editarea digitală a imaginilor. Însă chiar și la fotografierea Hα și CaK în bandă îngustă, este disponibilă încă suficientă lumină astfel încât timpii de expunere respectivi ai imaginilor individuale să fie de numai fracțiuni de secundă, iar secvențe de film mai extinse să fie create în câteva minute.

Cele mai evidente obiecte din fotografiile solare Hα sunt protuberanțele, explozii uriașe de hidrogen gazos, care au o legătură strânsă cu petele solare. Cu instrumente mai ieftine, aceste formațiuni impresionante se observă cel mai bine la marginea discului solar. Spectacolul impresionant al schimbării formei și intensității poate fi observat în doar câteva minute și poate fi documentat fotografic timp de câteva ore. În plus față de protuberanțele de la marginea Soarelui, cu telescoape Hα în bandă îngustă pot fi fotografiate și filamentele întunecate, adică protuberanțele care nu sunt vizibile dincolo de marginea Soarelui. În plus, apar și plaje, cunoscute și sub numele de explozii Hα, vizibile ca zone luminoase în jurul petelor solare.

Fotografia Soarelui în lumină CaK dezvăluie (chiar dacă arată o regiune a cromosferei, la fel ca și linia Hα) structuri care sunt clar diferite față de cele vizibile în lumină albă și în lumină Hα. În lumina liniei de calciu, pot fi fotografiate cu contrast foarte mare mai ales special erupțiile și petele solare.

Autor: Ullrich Dittler / Licență: Oculum-Verlag GmbH