Perseu (lat. Perseus)

O cunoscută ploaie de meteori în august, roiul stelar dublu h & chi și celebra stea Algol.

În regiunea mare de cer între Andromeda, constelația Vizitiul și „W-ul ceresc” Cassiopeia, se află o structură care seamănă cu o literă Y inversată. Este constelația Perseu. Constelația este asociată uneia dintre cele mai cunoscute legende din mitologia greacă. În îndepărtata Etiopie, frumoasa Andromeda, fiica regelui Cepheus și a reginei Cassiopeia, urma să fie sacrificată unui monstru marin, plătind pentru trufia mamei sale. Tânăra a fost însă salvată de Perseu, care a scos dintr-un sac capul tăiat al Meduzei.

Aceasta era o creatură înfricoșătoare cu ochi scânteietori, colți lungi, solzi și șerpi în loc de păr. Orice vietate o privea se transforma în piatră. Însă Perseu a păcălit-o pe Meduza folosind imaginea reflectată în scutul său strălucitor și a reușit să-i taie capul. Privind în ochii Meduzei, monstrul marin a împietrit și s-a prăvălit în mare. Pe bolta cerească pot fi observate toate personajele din această legendă: Perseu și Andromeda, Cepheus și Cassiopeia, monstrul marin Cetus (constelația Balena) și chiar și calul zburător Pegas, născut din sângele Meduzei.

Eroul Perseu ținând în mână capul tăiat al Meduzei este reprezentat și pe firmament. El este simbolizat prin steaua strălucitoare β Per, pe care observatorii arabi ai cerului o numeau Ras al-Ghul (capul demonului). Peste secole și milenii, numele s-a preschimbat în Algol. În jurul anului 1670, s-a descoperit că steaua nu strălucește întotdeauna la fel de puternic. La mai bine de un secol după descoperirea variabilității lui Algol, Edward Pigott și John Goodricke, care avea deficiențe de auz, au observat steaua o perioadă lungă de timp. Astfel, cei doi prieteni din tinerețe, au putut determina perioada variației luminii de circa trei zile. Ambii astronomi amatori au considerat că reducerea periodică a luminozității „Stelei Diavolului” se poate datora unui corp sau unei planete care se rotește în jurul stelei, având mărimea cât jumătate din Algol. Mai târziu s-a constat însă că este vorba mai degrabă de o eclipsă stelară, în care două stele se acoperă reciproc.

Constelația Perseu este binecunoscută și din mass media, deoarece aici se află punctul de difuzare a unei ploi de meteori – Perseidele, care ajung la apogeu în jurul datei de 12 august. Ele sunt cunoscute și sub denumirea de Lacrimile Sfântului Laurențiu.

Atracția deep-sky este, fără doar și poate, roiul stelar dublu h și χ Per, denumit deseori doar „Ha și Chi”. Acesta este vizibil chiar și cu ochiul liber ca o nebuloasă alungită, fiind o țintă incitantă mai ales pentru observatorii care folosesc binoclul. Cea mai veche descriere a obiectului o găsim într-o cronică din China antică. În urmă cu peste 4100 de ani, obiectul ceresc era interpretat drept semn de amenințare. Se pare că roiul stelar dublu îi reprezenta pe astronomii Hi și Ho de la curtea imperială, pe care împăratul îi condamnase la moarte pentru că nu anunțaseră o eclipsă de Soare. Roiul stelar M 34 și nebuloasa planetară M 76 sunt alte ținte care merită cercetate.

Relativ necunoscut este roiul stelar Melotte 20, care prin mărimea sa de trei grade poate fi văzut cel mai bine cu ochiul liber sau cu instrumente cu un câmp vizual larg. Cele mai multe stele se adună la sud de steaua principală α Per. Constelația atrage însă și prin galaxii (NGC 1023) sau prin roiul de galaxii Perseu (Abell 426). Acestea devin vizibile doar cu telescoape care au minim o apertură mijlocie.

Autor: Nico Schmidt / Licență: Oculum-Verlag GmbH