Zeița iubirii în tranziție

Venus strălucește mai puternic decât orice altă stea, dar asta nu e tot. La fel ca Luna, Venus are faze pe care le puteți observa.

Venus este unul dintre cele mai vizibile obiecte cerești. Dimineața devreme sau seara, aceasta strălucește cu o strălucire pe care nicio altă stea sau planetă nu o poate egala. Planeta poate fi observată chiar și pe cerul diurn. Poate că tocmai splendoarea planetei a fost și motivul pentru care a fost botezată după zeița romană a iubirii și a frumuseții.

Întrucât Venus se află in interiorul orbitei Pământului, spre deosebire de planetele aflate dincolo de aceasta, ea nu poate fi niciodată la opoziţie și se îndepărtează de Soare doar la un anumit unghi. Această distanță unghiulară se numește elongație. Venus se distanțează cu cel mult 48° față de Soare. Apoi își atinge așa-numita elongație maximă.

Din acest motiv, nu putem niciodată observa planeta de-a lungul întregii nopți. În funcție de unde se află planeta pe orbita sa în jurul Soarelui - la vest sau la est de steaua noastră centrală -, o vom vedea fie pe cerul vestic de seară, după apusul Soarelui, fie pe cerul estic de dimineață, înainte de răsărit. Atunci când Venus se află fix între Soare și Pământ, acest lucru se numește „conjuncție inferioară“. Atunci când se află în spatele Soarelui, se numește „conjuncție superioară“. În timpul celor două conjuncții, planeta nu se poate observa de obicei.

Venus orbitează în jurul Soarelui în interiorul orbitei Pământului. Prin urmare, la fel ca Luna noastră, această planetă prezintă diferite faze, de la „Venus plină”, la „Venus în semilună“. Astfel, la câteva săptămâni după conjuncția superioară, planeta devine vizibilă ca un disc mic, aproape plin. Distanța față de Soare crește, în timp ce suprafața iluminată scade, cu diametrul aparent crescând concomitent. În acest timp, Venus se deplasează către Pământ. La cea mai mare elongație estică, pe cerul de seară poate fi observată o „jumătate de Venus“, care se micșorează mai apoi și mai mult, transformându-se într-o semilună mare, dar îngustă, nemaifiind vizibilă („Venus nouă“) în timpul conjuncției inferioare.

Venus nu mai poate fi observat în acest moment decât în timpul rarelor tranzituri ale planetei, când aceasta trece prin fața discului solar. Când Venus reapare pe cerul de dimineață, procesul se repetă în ordine inversă: Venus apare ca o semilună mare în creștere, iar la cea mai mare elongație vestică, din nou ca o „jumătate de Venus“ mai mică. În cele din urmă, planeta dispare în spatele Soarelui („Venus plină“) în momentul conjuncției superioare. Venus se îndepărtează de Pământ în această a doua parte a ciclului. Venus parcurge o orbită completă în jurul Soarelui în 225 de zile (a se vedea și „Planetele astăzi”, pagina 33).

Cum observăm planeta Venus

Schimbarea fazei poate fi recunoscută și printr-un telescop mic. Progresia este ușor de urmărit dacă lăsăm câteva zile între observări. Un așa-numit filtru gri neutru poate fi util în acest caz, care reduce luminozitatea lui Venus și face fazele mai vizibile. Observarea lui Venus în timpul zilei constituie, la rândul ei, o experiență deosebită. Planeta văzută dimineața, în timpul celei mai mari elongații vestice, oferă o priveliște inițială reușită. Puteți încerca, în acest sens, să priviți cât mai mult planeta Venus, în timp ce lumina zilei crește. Repere cum ar fi copacii, acoperișurile caselor, stâlpii de electricitate sau chiar Luna, vă pot ajuta să regăsiți planeta dacă vă scapă din vedere. Așa aveți toate șansele să mai vedeți punctul mic luminos chiar și după ce a trecut multă vreme după răsăritul Soarelui.

Autor: Lambert Spix / Licență: Oculum-Verlag GmbH