Rămășiță de supernovă enigmatică

Fără un filtru pentru nebuloase, IC 443 rămâne invizibilă, însă cu un filtru OIII sau UHC veți descoperi că este un obiect captivant, care amintește de nebuloasa Cirrus.

În anumite condiții, la sfârșitul vieții sale, o stea poate să se aprindă într-o explozie violentă, devenind o supernovă care eclipsează întreaga sa galaxie. În Calea Lactee, astfel de evenimente sunt rare – 20 de supernove pe mileniu. Dar chiar dacă nu putem observa noi înșine majoritatea supernovelor, acestea lasă urme, după cum ne arată nebuloasa gazoasă IC 443.

Descoperirea nebuloasei a avut loc în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, când astrofotografia a devenit tot mai importantă. Unul dintre pionierii astrofotografiei a fost Max Wolf. În 25 și 30 septembrie 1892, Wolf a fotografiat, la Observatorul din Heidelberg, nova Aurigae 1891 (T Aurigae), apărută în anul precedent. Pentru aceasta, a folosit obiective între 63 mm și 150 mm. Pe lângă documentarea novei, pe baza acestor imagini, Max Wolf a descoperit șapte noi nebuloase, necunoscute până la acel moment. Obiectivul de 63 mm a oferit cel mai mare câmp vizual și a captat și părți din constelația Gemenii. Aici s-au arătat masele nebulare IC 443 și IC 444, descrise ca fiind "foarte mari și strălucitoare".

Încă de la prima vedere, IC 443 diferă de celelalte câmpuri nebuloase din regiune. IC 443 este, în fapt, o rămășiță de supernovă. Undele de șoc ale exploziei interacționează cu mediul interstelar și devin vizibile pentru noi prin emisiile produse de coliziuni. Nebuloasa se află la o distanță de aproximativ 4900 de ani-lumină. Spre deosebire de alte rămășițe de supernove, cum ar fi M 1, în centru nu se găsește niciun pulsar. Într-o poziție foarte excentrică, la marginea sudică a nebuloasei, găsim însă steaua neutronică CXOU J061705.3+222127, care s-a format în aceeași explozie ca și nebuloasa. Imaginile captate de observatorul Chandra arată un fel de val, pe care steaua îl trage prin norul de molecule în deplasarea sa razantă.

Istoria exactă a formării sale și cauza mișcării sale aproape paralele cu centrul lui IC 443 sunt în curs de cercetare. Incertă este și vârsta rămășiței supernovei, calculele variind între 3000 și 30.000 de ani.

Pentru a observa IC 443, este nevoie ca noaptea să fie întunecată și transparentă. Dar chiar și în aceste condiții, chiar și cu o apertură de 250 mm, de multe ori nu veți vedea nicio urmă de nebuloasă. Cu un filtru pentru nebuloase ([OIII] sau filtru UHC), IC 443 devine vizibilă cu o apertură de minim 100 mm. Cele mai strălucitoare zone se găsesc în arcul nord-estic. Aici găsim cel mai strălucitor nod nebular, la nord de o stea 10m7. La o vedere indirectă, o bandă slabă de ceață se întinde de la acest nod spre sud. Cu o apertură de peste 400 mm și o putere de mărire medie, fibrele nebulare delicate pot fi separate, amintind de părți din nebuloasa Cirrus. Pe lângă fotografiile clasice Hα, astrofotografii pot face combinații de imagini [OIII], Hα și SII.

Autor: Matthias Juchert / Licență: Oculum-Verlag