Semilună în Lebădă

Pe lângă nebuloasele America de Nord și Cirrus, în constelația Lebăda găsim exotica nebuloasă Semilună NGC 6888. Un caz pentru filtrul OIII.

Constelația Lebăda are multe de oferit observatorilor de nebuloase gazoase. Fotografiile din această regiune sunt dominate de nebuloasa America de Nord (NGC 7000) și de complexul nebulos extins γ-Cygni (IC 1318). Nu foarte departe, se află nebuloasa NGC 6888. Obiectul descoperit de Wilhelm Herschel în 1792 este o așa-numită nebuloasă Wolf-Rayet. Gazul nebuloasei provine de la steaua Wolf-Rayet WR 136.

Stelele Wolf-Rayet reprezintă o fază evolutivă a stelelor foarte masive, care, la finalul vieții lor stelare, produc un vânt stelar puternic. Astfel, împrăștie o mulțime de materie în mediul înconjurător. Acest material se vede în jurul stelei sub forma unei nebuloase. Datorită temperaturii ridicate a suprafeței, de aproximativ 55.000 °C, WR 136 emite radiații ultraviolete de mare energie, care excită gazul din nebuloasă, făcându-l să strălucească.

Responsabil pentru emisia de radiații este și un alt proces. Materialul ejectat de stea întâlnește mediul interstelar, formând un front de impact, în care gazul este încălzit și ionizat. Fotografiile din NGC 6888 arată o structură fibroasă care a făcut ca nebuloasa Semilună să fie catalogată inițial ca rest de supernovă. Cu toate acestea, altfel decât la nebuloasa Crabului, în centru nu a fost găsit niciun pulsar. Nebuloasa de aproximativ 18' × 13' se află la o distanță de circa 4.500 de ani-lumină, având astfel o întindere reală de 25 × 16 ani-lumină.

Nebuloasa NGC 6888 poate fi observată deja cu succes în telescoape mici, cu capacitate ridicată de colectare a luminii (de la aproximativ 4"). Pe de altă parte, un Dobson de 8" este ideal, deoarece combină o capacitate suficientă de colectare a luminii cu puterea de separație. În aglomerarea densă de stele din Calea Lactee, obiectul poate fi găsit cu ajutorul unui căutător optic. Pornind de la γ Cyg, pivotați spre η Cyg, cam cu o treime din distanța de legătură.

După ce ați găsit nebuloasa NGC 6888, ar trebui să înșurubați direct filtrul [OIII]. Acesta nu doar mărește contrastul față de fundalul cerului, ci estompează și stelele din Calea Lactee. În plus, forma caracteristică de semilună, care dă și numele nebuloasei, devine recognoscibilă doar prin utilizarea filtrului [OIII]. În acest fel, se evită ca lanțurile de stele să simuleze structuri în obiectul foarte bogat în structuri. Zona nordică a semilunii este secțiunea cea mai strălucitoare a nebuloasei. Pe fotografiile cu expunere lungă, devine vizibil intervalul enorm de luminozitate al obiectului. De aceea, merită să treceți din când în când la vederea indirectă pentru a putea percepe porțiunile mai slabe. Un cer terestru luminat poate constitui o problemă chiar și pentru telescoapele mari, putând eclipsa multe detalii.

Autor: Daniel Spitzer / Licență: Oculum-Verlag GmbH