M 42 - diversitate în constelația Orion

Regiunea de formare a stelelor din inima nebuloasei Orion permite și astronomilor urbani să exploreze detaliile structurilor nebulare.

Nebuloasa Orion M 42 oferă astronomilor urbani o experiență de observare dublă. Pe de o parte, se poate testa foarte bine performanța unui telescop, în special puterea de separație, cu ajutorul sistemului stelar multiplu θ1 Orionis, situat în regiunea centrală strălucitoare, așa-numita regiune Huygens. Pe de altă parte, zona în care se află stelele trapezoidale oferă șansa de a pătrunde în structurile nebulare profunde ale unui obiect ceresc. O experiență de care observatorul de la oraș are parte doar rareori.

Ambele pot fi realizate cu un refractor ieftin cu apertura de 60 mm, cu condiția ca optica să fie montată pe o montură stabilă. La 35×, pot fi separate clar trei stele din trapez, iar la 56× chiar și componenta B a trapezului, cu magnitudinea de 7,m9 până la 8,m7, cel mai puțin luminos membru al cvartetului de stele. Devine vizibil și „Sinus Magnus" ca o zonă întunecată continuă, însă doar puțin delimitat de regiunea centrală luminoasă.

Trecerea la refractoare cu apertura de 80 mm sau 100 mm nu produce rezultate semnificativ mai bune legate de separarea stelelor din trapez în comparație cu un telescop mic, cu excepția, poate, a unei clarități de separare mai ridicate. Altul este însă rezultatul în ceea ce privește structurile nebulare. La 80mm, deja la 30×devin deja vizibile mai multe structuri, la 66× în câmpul nebuloasei apar regiuni fine luminoase-întunecate, care pot fi definite ca norișori mici la 85×. Observarea prin obiectivul de patru inch aduce și mai mult contrast. Zonele luminoase-întunecate apar și mai fin structurate și oferă în ansamblu o imagine mai stabilă a regiunii Huygens.

Trecerea la un telescop reflector Cassegrain-Maksutov cu apertura de 200 mm și distanță focală de 2000 mm aduce o îmbunătățire semnificativă. Deși două componente E și F ale lui θ1 Orionis cu luminozitatea cea mai slabă nu pot fi descoperite cu acest instrument, deoarece obiectele cu magnitudini aparente de 11m sunt de obicei inaccesibile pentru observatorii de oraș, telescopul reflector reușește să separe structurile filigrane de nori din zona nebuloasei luminoase mult mai plastic și cu un contrast mai mare decât un refractor, indiferent de puterea de mărire aleasă.

La 216×, regiunea Huygens oferă o imagine uimitoare atunci când umple ocularul. Sinus Magnus iese în evidență la margine ca o zonă întunecată clar definită. Cu puțină răbdare și în condiții foarte bune de vizibilitate, filamente mai deschise la culoare se arată chiar și în interiorul zonei întunecate - o imagine pe care altfel o puteți obține doar în fotografii.

Concluzie: M 42 oferă fiecărui observator (urban) un câmp de observație a cărui diversitate este greu de depășit - indiferent de telescopul folosit.

Autor: Karl-Peter Julius / Licență: Oculum-Verlag GmbH